Medicina generală se ocupă cu identificarea, tratarea și monitorizarea afecțiunilor acute și cronice, cu prevenirea celor mai frecvente probleme medicale și cu consilierea în ceea ce privește un stil de viață sănătos.
Medicul generalist oferă tratamente personalizate și gestionează o gamă largă de boli comune, cum ar fi diabetul, afecțiunile gastrointestinale, bolile cardiovasculare, problemele respiratorii, alergiile, dar și problemele de sănătate mai simplu de tratat, cum ar fi afecțiunile pielii.
Medicul generalist, Concierge-ul tău Medical, este pregătit să trateze pacienți de toate vârstele, inclusiv copii și nou-născuți și poate recomanda investigații suplimentare sau un consult de specialitate atunci când afecțiunea este una mai complexă – de exemplu, un consult de neurologie, în cazul durerilor de cap cronice.
Concierge-ul Medical te va ghida spre specialitatea sau specialitățile medicale de care ai nevoie, va traduce într-un limbaj simplu și prietenos rezultatele investigațiilor și informațiile medicale din dosarul tău și îți va răspunde la orice întrebare legată de diagnostic sau tratament.
La Medikali, considerăm că pacientul și nevoile sale sunt mereu pe primul loc. Așa că ne bucurăm să fim primii care ascultă, evaluează și consiliază pacientul, oferindu-i încrederea că a venit în locul potrivit pentru îngrijirea de care are nevoie.
Ce spun statisticile
Bolile cardiovasculare sunt principala cauză a mortalității în UE, fiind responsabile pentru 36% dintre decese. Din cauza stilului de viață dezechilibrat, a lipsei de informare și control medical periodic, în România, statistica este mult mai îngrijorătoare, rata de mortalitate prin boli cardiovasculare fiind de 3 ori mai mare decât media europeană.
Cu ce boli ne întâlnim cel mai des
Unul dintre cele mai importante roluri ale medicului generalist este efectuarea de screening-uri de rutină pentru diagnosticarea și verificarea evoluției diverselor afecțiuni comune, precum:
- Tensiune arterială crescută (HTA)
- Boala cardiacă ischemică;
- Diabet;
- Anemie;
- Boala tiroidiană;
- Bolile cu transmitere sexuală;
- Demența;
- Alergii;
- Pneumonie;
- Depresia;
- Boli gastrointestinale.
O datorie la fel de importantă a medicului generalist este tratarea problemelor medicale superficiale, cum sunt:
- Rănile superficiale;
- Crizele de astm;
- Infecții ale tractului urinar;
- Răceli și gripă;
- Deshidratare;
- Întinderi musculare și entorse.
Simptome frecvente
Afecțiunile cu care ne confruntăm, fie că ne sunt cunoscute sau s-au instalat recent și nu au fost diagnosticate încă, pot avea simptome ce ne afectează viața de zi cu zi. Medicul generalist te ajută să identifici cauza simptomelor și îți oferă un tratament personalizat, în funcție de istoricul tău medical.
Cele mai întâlnite simptome pentru care pacienții se prezintă la medicul generalist sunt:
- Dificultăți de respirație;
- Sângerări ale rănilor, durere, inflamații;
- Urinare dureroasă sau usturătoare;
- Gât inflamat, nas înfundat;
- Probleme de mobilitate;
- Febră;
- Migrene;
- Infecții ale pielii sau erupții cutanate.
Când să te prezinți la medic
Atunci când te confrunți cu unul sau mai multe dintre simptomele prezentate mai sus și oricând simți că starea ta de sănătate are nevoie de mai multă grijă.
Concierge-ul Medical are rolul de a-ți oferi cele mai bune sfaturi de sănătate și de a te îndruma oricând te confrunți cu o problemă de ordin medical, stabilind o relație solidă, pe termen lung, bazată pe încredere și transparență. O cunoaștere în detaliu a istoricului tău medical, a istoricului medical familial și a stării tale de sănătate actuale îi permite medicului să descopere mult mai ușor și mai repede afecțiuni ce pot trece neobservate.
Investigații și proceduri
Testele și investigațiile sunt o modalitate prin care medicul tău poate avea o imagine de ansamblu asupra stării tale de sănătate și a posibilelor afecțiuni medicale. În funcție de problemele de sănătate cu care te confrunți, medicul va solicita încă de la prima întâlnire o serie de teste pentru a determina starea ta de sănătate.
Testele cerute de către medic pot fi:
- Analize de sânge;
- Examinare medicală anuală care determină vârsta metabolismului, masa musculară și masa grăsimii corporale;
- Screeninguri preventive.
Complicații
În cazul în care amâni vizita la medic în ciuda unor simptome evidente sau nu ai mai fost la medic de ceva timp, poți risca să dezvolți complicații. De asemenea, complicațiile pot apărea și în lipsa unor teste și investigații elocvente.
Cele mai întâlnite complicații includ:
- Afecțiuni cardiovasculare;
- Afecțiuni ale sistemului renal;
- Formarea de hematoame;
- Infectări ale rănilor;
- Septicemie;
- Extinderea și înrăutățirea simptomelor bolilor de piele;
- Dezvoltarea unor afecțiuni sau boli mult mai grave.
Prevenție
Adoptă o dietă și un stil de viață sănătos. Mâncarea sănătoasă ajută la prevenirea, și gestionarea bolilor de inimă, a diabetului de tip 2 și a altor boli cronice. O dietă echilibrată și sănătoasă include o varietate de fructe, legume, cereale integrale, proteine slabe și produse lactate cu conținut scăzut de grăsimi.
Limitează consumul de zaharuri, grăsimi saturate și sare. De asemenea, încearcă să desfășori acitivități fizice de intensitate moderată (cum ar fi mersul rapid sau plimbarea cu bicicleta) timp de cel puțin 150 de minute pe săptămână.
Cunoaște istoricul bolilor din familia ta. Dacă ai antecedente familiale de boli cronice, cum ar fi cancerul, bolile de inimă, diabetul sau osteoporoza, este posibil să ai mai multe șanse să dezvolți aceleași afecțiuni. Împărtășește istoricul medical al familiei cu medicul tău, care te poate ajuta să iei măsuri pentru a preveni aceste afecțiuni sau pentru a le detecta mai devreme.
Testează-te cât mai des. Pentru a preveni bolile cronice sau pentru a le detecta din timp, prezintă-te regulat la medicul tău de familie pentru servicii de screening și prevenție.