Skip to content
Medikali

Chirurgie senologică

Fă o programare

 

Suntem alături de fiecare femeie, mamă, bunică sau fiică

 

• Ecografie mamară bilaterală

• Marker tumoral CEA

• Marker tumoral CA 15-3

GRATUIT Interpretare analize

 

 

• Consult ginecologic

• Test Babeș Papanicolau (în mediu lichid)

• Cultură secreție col uterin

GRATUIT Cultură secreții vaginale

 

 

Povestea ta merită să fie lungă. Scrie-o prin prevenție

Servicii chirurgie senologică

Despre chirurgie senologică

Sănătatea intimă feminină nu se reduce la sănătatea aparatului genital, aceeași importanță trebuie acordată sânilor, prin consultații și investigații efectuate anual, chiar și în lipsa simptomatologiei. Prevenția este foarte importantă, la fel, depistarea timpurie a oricărui semn de boală. Experții Medikali în chirurgia sânului pot fi specialiștii tăi în păstrarea sănătății. Beneficiază de servicii la standarde înalte de calitate, programându-te, simplu, prin call-center-ul clinicii situate în Bd. Theodor Pallady nr. 66A, Sector 3, București.

De ce să alegi Clinica Medikali din București

Problemele de sănătate care necesită intervenția unui medic cu experiență în chirurgia sânului pot fi adresate cu toată încrederea echipei Medikali dedicate acestei specialități. Specialistul Medikali București asigură consultații în patologii ale sânului, controale post-chirurgicale și investigații sau intervenții minim-invazive ce țin de chirurgia sânului. 

Examinările sunt efectuate cu maximum de grijă, atenție și profesionalism, iar testările imagistice, cu aparatură performantă. 

Chirurgie Senologica img

Investigații și proceduri

Consultație senologică + ecografie 

Consultația senologică însoțită de ecografie este parte a examinărilor anuale importante amintite mai sus. Este necesar ca acestea să fie efectuate cu aceeași regularitate ca examenul de ginecologie și testul Babeș Papanicolau – de altfel, medicii recomandă accesarea acestora „la pachet” -, pentru ca specialiștii să aibă tabloul complet al sănătății intime.  

Consultația senologică presupune inspectarea vizuală și palparea sânilor – examinarea lor din punct de vedere aspect și consistență – și palparea axilelor și regiunii supraclaviculare. Imediat după examinarea clinică este efectuată ecografia mamară bilaterală. În cazul depistării unor anomalii, medicul poate recomanda mamografia sau puncția pentru a clarifica diagnosticul și a putea stabili protocolul terapeutic.  

Control chirurgia sânului 

Controlul de chirurgia sânului presupune că: 

  • pacienta a trecut deja prin consult de specialitate și revine la medic pentru interpretarea investigațiilor recomandate și stabilirea diagnosticului de precizie și a tratamentului adecvat;
  • pacienta a fost diagnosticată și a primit schema de tratament (sau a trecut prin intervenția chirurgicală recomandată) și revine la specialistul în chirurgia sânului pentru evaluare/monitorizare. 

Puncții 

Puncțiile cu ac, numite și biopsii aspirative și recomandate după depistarea, în timpul examinării clinice sau a investigației imagistice (ecografie mamară, mamografie), a unor formațiuni nodulare la sân, sunt efectuate la clinica Medikali cu ghidaj ecografic, utilizând tehnologie de ultimă oră. Vorbim despre puncții mamare și despre puncții axilare – ganglionii axilari trebuie biopsiați în suspiciunea de cancer mamar în tandem cu nodulii depistați la sân sau imediat după, deoarece sunt ganglioni-santinelă, primii unde diseminează acest tip de cancer. 

Specialistul în chirurgia sânului din clinică efectuează, totodată, puncții cu ghidaj ecografic în cazul nodulilor depistați la glanda tiroidă. 

Puncțiile constau în extragerea, cu un ac foarte fin, sub anestezie locală și fără necesitatea internării, a unei probe de țesut din formațiunea nodulară și trimiterea acesteia la laboratorul de histopatologie pentru examinare. Această analiză îi arată specialistului în chirurgia sânului natura nodulului, benignă sau malignă. 

Evacuare chisturi mamare 

Formațiunile benigne de mici dimensiuni apărute la nivelui sânului pot fi îndepărtate prin puncție evacuatorie, o intervenție minim-invazivă ce ține de de chirurgia sânului. În acest caz, acul este folosit pentru aspirarea întregii formațiuni, nu doar a unei mostre de țesut, cum se întâmplă la puncție. 

Scos fire 

Pacientele care au trecut printr-o intervenție chirurgicală se pot adresa specialistului în chirurgia sânului din Clinica Medikali pentru extragerea firelor și îngrijirea postoperatorie. Pot accesa totodată și controalele periodice de sân, pentru a se asigura că recuperarea decurge fără probleme, dar și pentru a efectua examinările și investigațiile recomandate anual. 

Importanța specialității „Chirurgia Sânului”

Cancerul de sân este cel mai răspândit tip de cancer la nivel global, conform Organizației Mondiale a Sănătății. Este cel mai frecvent neoplasm la femei – 2,3 milioane de femei au fost diagnosticate în 2022 -, dar nu ocolește nici bărbații (aproximativ 0,5-1% dintre cancerele de sân apar la bărbați). Tot în 2022 au fost înregistrate 670.000 de decese din cauza cancerului de sân, în toată lumea. 

Chirurgia sânului este crucială în salvarea femeilor diagnosticate cu cancer mamar, intervenția chirurgicală fiind cea mai importantă parte a tratamentului în caz de cancer la sân. În funcție de situație, se apelează la sectorectomie (îndepărtarea unei porțiuni a sânului în care se află nodulul, cu margine de siguranță) sau mastectomie (îndepărtarea glandei mamare în totalitate) unilaterală sau bilaterală + extirparea ganglionilor axiali. 

Această specialitate este importantă însă și după vindecare, când pacientele apelează la specialiștii în chirurgia sânului pentru reconstrucție mamară. Reconstrucția este absolut necesară pentru ca femeile să-și recapete feminitatea și stima de sine.

Nu uita de screeningul mamar anual!

Cancerul mamar poate fi tratat, dacă este descoperit la timp! De aici, importanța screeningului mamar anual. Consultația efectuată chiar și în lipsa semnelor clinice, ecografiile și/sau mamografiile ajută la depistarea oricăror modificări la nivelul sânilor, iar după stabilirea diagnosticului de certitudine, se poate interveni rapid pentru înlăturarea formațiunilor tumorale și instituirea tratamentului care să elimine eventualele celule canceroase rămase în organism. 

Ai grijă de sănătatea sânilor tăi făcând aceste controale regulat. Apelează la echipa de experți ai Clinicii Medikali din București pentru consultații realizate cu atenție și profesionalism și investigații de precizie, efectuate cu tehnologie de ultimă generație. Ne preocupă sănătatea ta și ne folosim toată priceperea pentru a ți-o păstra. Programează-te online, simplu și rapid, sau sună la call center-ul Medikali. 

Surse

https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/breast-cancer

De ce să alegi Clinica Medikali

pin

Găsești toate serviciile medicale de care ai nevoie în același loc

compass

Ești ghidat pas cu pas în experiența medicală de către navigatorul de pacienți

heart

Te bucuri de grija și empatia noastră, simțindu-te parte din familie

emergency

Te programezi simplu și rapid, prin call center sau online

Echipa medicală

Dr. Oana Silvia Barbulescu

Medic Specialist Chirurgie Generala/Senologica

Ce părere au avut pacienții noștri

AS
AS 13/05/2024

De fiecare dată când vizitez Clinica Medikali, sunt întâmpinată cu un zâmbet cald și o atitudine profesională. Personalul este întotdeauna atent și gata să ajute cu orice nevoie sau întrebare pe care o pot avea. Medicii sunt de top, cu o vastă experiență în domeniul lor, oferind servicii medicale de cea mai înaltă calitate. Facilitățile clinicii sunt impecabile, cu echipamente moderne și tehnologie avansată, ceea ce mă face să mă simt în siguranță și îngrijită la cele mai înalte standarde. Programările sunt ușor de făcut și flexibile, iar timpul de așteptare este minim, ceea ce apreciez enorm într-un program aglomerat.

AA
AA 08/04/2024

Cuvinte doar de laudă. Într-o țară cu un sistem de sănătate care lasă de dorit. Deși am fost și la alte clinici cu plată și am fost dezamăgită, țin sa menționez ca aici la Medikali, m-am simțit safe, am fost întâmpinată de medici profesioniști, care își dau tot interesul și nu ,,bâjbâie" sau trag de timp. Personal cald și primitor. Vă recomand!

DS
DS 18/07/2024

Am rămas impresionată de această clinică și de profesionalismul angajaților. M-am bucurat să mă aflu într-o clinică în care lumea te ajută cu zâmbetul de buze.

AS
V. M. 24/07/2024

Nu a existat timp de așteptare, am intrat la consultație imediat ce am ajuns, lucru extrem de important, având în vedere că aveam o programare la pediatrie cu un bebeluș. Personal amabil la recepție, curățenie. Servicii medicale ireproșabile, dl dr. Victor Miron este extrem de răbdător, blând cu copilașii și dornic să ofere explicații legate de orice nelămurire sau îngrijorare a părinților.

CP
CP 21/06/2024

Încă de la intrare fetele de la recepție sunt zâmbitoare și comunicative. Am mers de două ori în această clinică, la neurologie (domnul doctor Tudor Ovidiu) și endocrinologie (doamna doctor Baciu Ionela) și am plecat în ambele dăți mai mult decât mulțumită de consultații. Respect, empatie pe tot parcursul consultației și lămurită de problemele cu care m-am prezentat în clinică. Felicitări pentru personal, profesionalism și seriozitate! Recomand!!!

CX
CX 05/06/2024

Mi-a plăcut foarte mult clinica. Facilitățile erau curate, bine concepute, și mi-a plăcut în mod deosebit ideea că poți vedea o fotografie cu numele unui doctor în fața fiecărei uși de cabinet. A fost ușor să ajung acolo, îmi place că este chiar lângă stația de metrou. Echipa de la recepție a fost foarte plăcută, ajutătoare și cu zâmbetul pe buze. Medicul a fost de asemenea foarte plăcut, empatic, a explicat totul bine și a fost foarte simpatic. Faceți o treabă excelentă!

EG
EG 27/06/2024

Experiența mea în clinica Medikali a fost remarcabilă! Programarea a fost rapidă, iar personalul din recepție a fost extrem de amabil și bine informat. Am fost pentru o consultație la dermatologie, la doamna dr. Cinaru care a fost super profi. O recomand cu mare încredere!

MC
MC 27/06/2024

Recomand cu mult entuziasm această clinică construită la standarde europene. Pe durata fiecărei vizite, personalul din recepție și cadrele medicale mi-au inspirat încredere și profesionalism, căldură și atenție pentru pacient. Vin cu plăcere de fiecare dată.

GM
V. M. 03/06/2024

Am fost primită cu căldură de personalul de la recepție, asistentele au fost foarte atente, iar interacțiunea cu medicul a fost impecabilă (și-a luat timpul necesar pentru a explica tot pe înțelesul meu). Designul clinicii este unul modern, iar aparatura este de ultimă generație. Recomand cu încredere clinica Medikali!

AS
V. M. 17/06/2024

Am fost cu fetița de 8 ani pentru recoltare de analize și a fost o experiență foarte plăcută. Mi-a spus că e prima dată când nu simte mirosul specific de spital/spirt. Domnișoarele asistente de nota 10!

Ai fost sau ești pacient? Spune-ne părerea ta