Skip to content
Medikali

Când ghiozdanul e prea greu. Cifoza și scolioza la copii

ARTICOL
Mergi rapid la:

Scolioza la copii și cifoza la copii sunt două tipuri de deformare a coloanei care pot afecta mobilitatea și pot duce, în formele lor mai grave, la alte probleme de sănătate. Diagnosticate timpuriu, cifoza și scolioza la copii sunt perfect tratabile și chiar mai târziu, prin intervenție chirurgicală, coloana poate fi îndreptată cu succes, însă e bine ca aceste probleme să fie abordate în fază incipientă și, ideal, să fie prevenite.

O postură vicioasă și un ghiozdan prea greu sunt adesea asociate cu apariția cifozei și scoliozei la copii, de aceea, este foarte important ca, odată cu începerea școlii, părinții să aibă grijă cât încarcă ghiozdanul celor mici și să-i educe în privința importanței adoptării unei poziții corecte în bancă.

Ce greutate să aibă ghiozdanul ca să nu-i facă rău

Ideal, ghiozdanul va avea 10%, maximum 15% din greutatea copilului.

De exemplu, dacă copilul are 45 de kilograme, greutatea ideală a ghiozdanului este de 4,5 kilograme, cu un maxim – pe care nu este recomandat să-l atingem – de 6,7 kg. Tot ce e peste favorizează apariția cifozei și scoliozei la copii.

O altă recomandare importantă legată de ghiozdan: să nu-l poarte pe un umăr, doar pentru că vede și alți copii și i se pare „cool”. Acest lucru duce la o deformare rapidă a coloanei și la apariția cifozei sau scoliozei la copii.

Iar pentru părinți: să le cumpere celor mici ghiozdane potrivite pentru vârsta lor, care să se așeze firesc pe spate și care să aibă bretelele și partea din spate căptușite cu burete, pentru că astfel, greutatea e distribuită uniform, iar riscul de cifoză sau scolioză la copii este redus.

Cum pot ajuta specialiștii Medikali

La Clinica Medikali din București, părinții găsesc ajutorul potrivit pentru diagnosticarea cifozei și scoliozei la copii, dar și pentru prevenirea acestor devieri ale coloanei la cei mici.

Specialiștii în pediatrie  ai clinicii din sectorul 3 al Capitalei și specialiștii în ortopedie pediatrică pot identifica de la primele semne astfel de probleme la nivelul coloanei, dar pot interveni și profilactic, cu sfaturi menite să prevină apariția unor devieri de tipul cifozei sau scoliozei la copii. Clinica Medikali are și o echipă de experți în kinetoterapie, Medikineto, ce poate acționa fie preventiv, fie pentru a trata cifoza și scolioza la copii, prin programe personalizate.

Specialiștii în kinetoterapie copii de la Medikali folosesc tehnici specifice, adaptate vârstei și nevoilor fiecărui copil, prezentând exercițiile fizice sub formă de joacă. În acest fel, experții Medikineto reușesc să-și motiveze micii pacienți să joace un rol activ în recuperarea lor.

Din ce cauze apare scolioza la copii

Scolioza la copii definește o deformare a colonei în formă de S, care afectează și zona toracică, și pe cea lombară.

Sunt trei tipuri de scolioză la copii:

  • scolioza idiopatică, adică fără cauză cunoscută (aici intră și scolioza moștenită genetic);
  • scolioza congenitală – o anomalie destul de rară a coloanei vertebrale detectată la naștere;
  • scolioza neuromusculară, dată de probleme ale sistemului nervos, cum sunt paralizia cerebrală, spina bifida sau distrofia musculară.

În cazul scoliozei idiopatice, există o serie de factori care favorizează apariția bolii, iar aceștia sunt:

  • o poziție vicioasă în uter;
  • traume;
  • un defect de mers, cum este cel cauzat de talus valgus (sau piciorul tal valg). Talus valgus un defect congenital al piciorului, în care piciorul este rotit în exterior, iar călcătura se face pe partea interioară a tălpii. Acest lucru afectează alinierea coloanei și duce la cifoză sau scolioză la copii;
  • un picior mai scurt;
  • o poziție vicioasă menținută vreme îndelungată – poate fi felul în care copilul stă în bancă, poate fi poziția adoptată când se află la laptop sau când utilizează telefonul mobil ori tableta;
  • un ghiozdan prea greu ori un troller încărcat pe care-l trage după el adoptând o poziție incorectă.

Cazurile de scolioză la copii s-au înmulțit în ultimii ani în toată lumea. Afecțiunea este cel mai des întâlnită la copiii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani și afectează fetele în proporție mai mare decât băieții.

Din ce cauze apare cifoza la copii

Cifoza la copii este o deviere a coloanei în formă de C, ca o curbură, o „cocoașă”, care afectează coloana toracală.

Sunt trei tipuri de cifoză la copii:
  • Cifoza posturală
    Este cauzată de creșterea rapidă. Este o curbură flexibilă, nu e dureroasă și afectează în special fetele;
  • Maladia Scheuermann sau hipercifoza juvenilă
    Această afecțiune este dată de anomalii la nivelul vertebrelor și discurilor intervertebrale. Curbura e rigidă, poate fi dureroasă și afectează în special băieții;
  • Cifoza congenitală
    Cauza cifozei congenitale este o dezvoltare deficitară a coloanei vertebrale în viața intrauterină. De obicei, în aceste cazuri, este necesar intervenția chirurgicală. Poate fi însoțită de malformații congenitale care afectează inima și rinichii.

Și în cazul cifozei la copii, o poziție incorectă în bancă ori în timpul folosirii tabletei/telefonului mobil și un ghiozdan prea greu reprezintă factori favorizanți.

Cinci lucruri importante despre cifoza și scolioza la copii

1. Diagnosticarea precoce este esențială. Dacă medicul observă semne de cifoză sau scolioză la copii înaintea unui puseu de creștere, iar investigația de radiologie confirmă diagnosticul, poate fi inițiat un protocol kinetoterapeutic menit să împiedice accentuarea curburii.

2. Scolioza la copii este ușor gestionabilă, după ce e diagnosticată. La fel, cifoza la copii. Sunt puține cazurile în care devierea e atât de pronunțată încât să fie necesară ortezarea sau, mai rău, intervenția chirirgicală.

3. Semne comune ale scoliozei la copii sunt umerii nealiniați, omoplații nealiniați, șoldurile inegale, iar în cazul cifozei la copii, umerii rotunjiți și/sau prezența unei cocoașe în partea superioră a spatelui.

4. Pot fi ereditare. Așadar, dacă cineva din familie are scolioză sau cifoză, probabilitatea ca și copilul să dezvolte o deviație a coloanei este crescută.

5. Intervențiile chirurgicale au rezultate foarte bune și în cazul scoliozei la copii, și în cazul cifozei la copii. Iar recuperare este completă.

Cum tratăm cifoza și scolioza la copii

În primul rând, copilul va trebui monitorizat de un medic, după diagnosticare.

Apoi, pentru stoparea din evoluție a cifozei și scoliozei la copii și îndreptarea coloanei sunt necesare corectarea posturii, a mersului (dacă este cazul), scăderea greutății purtate de copil în ghiozdan ori, dacă merge la școală cu troller, alegerea unuia potrivit pentru înălțimea lui, ca să nu stea aplecat când îl trage după el.

Corectarea posturii și a mersului se fac prin kinetoterapie, o terapie esențială în tratarea cifozei și scoliozei la copii. Exercițiile de kinetoterapie ajută la reducerea curburii nefirești a coloanei și la întărirea mușchilor spatelui, care susțin coloana vertebrală.

Ulterior, medicul curant și kinetoterapeutul care s-au ocupat de copil pot recomanda tipuri de activitate sportivă care să prevină reapariția cifozei și scoliozei la copii – de regulă, înot sau gimnastică.

Cifoza și scolioza la copii nu trebuie ignorate, deoarece coloana nu se îndreaptă de la sine și, în timp, creșterea gradului acestor devieri poate duce la probleme de mobilitate și la afectarea organelor interne, în special a plămânilor.

Te așteptăm la Clinica Medikali din București să ne ocupăm împreună de sănătatea coloanei vertebrale a copilului tău și să ne asigurăm că se dezvoltă armonios, fără probleme precum cifoza sau scolioza la copii.

Programează-te online, simplu și rapid, sau sună la call center-ul Medikali, și vei beneficia de serviciile unor medici și kinetoterapeuți experimentați.

Surse informații

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17671-kyphosis
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/14521-pediatric-and-adolescent-scoliosis
https://www.childrenshospital.org/conditions/scoliosis
https://kidshealth.org/en/parents/backpack.html
https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/scoliosis/5-facts-about-scoliosis-every-parent-should-know
https://nationalscoliosiscenter.com/blog/scoliosis-insights/backpacks-and-scoliosis/
https://scoliosisinstitute.com/heavy-backpacks/

Distribuie articolul pe: