Skip to content
Medikali

Reumatologie

Fă o programare

Servicii reumatologie

Despre reumatologie

Nu lăsa durerile articulare să-ți limiteze activitățile, continuă să te bucuri de viață pe deplin cu ajutorul echipei de reumatologie a clinicii noastre! Dacă ai simptome de boală reumatică, la Medikali beneficiezi de diagnostic de precizie, plan de tratament eficient și monitorizarea ulterioară a afecțiunii. Te așteptăm cu servicii la standarde internaționale. Programează-te la un consult de reumatologie la Clinica Medikali din București, Bd. Theodor Pallady nr. 66A, Sector 3. 

Ce este reumatologia

Reumatologia este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticarea și tratarea afecțiunilor inflamatorii ale aparatului musculoscheletal și a bolilor autoimune sistemice – denumite generic boli reumatice. Este o specialitate derivată din medicina internă, de aceea, medicii reumatologi sunt interniști cu pregătire suplimentară în gestionarea nechirurgicală a afecțiunilor reumatice.

Bolile din spectrul reumatologiei – care afectează articulațiile, mușchii și oasele, generând durere, umflături, rigiditate și deformări articulare – pot fi complexe și dificil de diagnosticat. Când există afectare multisistemică, diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacientului pot necesita o colaborare interdepartamentală. La clinica Medikali din București, lucrăm integrat pentru a ne asigura că pacientul primește îngrijirea adecvată, iar formarea de echipe multidisciplinare este un serviciu asigurat de fiecare dată când situația medicală o impune. Dacă ai nevoie de un consult de reumatologie în București, găsești specialiști dedicați și servicii de înaltă calitate în clinica noastră medicală din sectorul 3. Accesul este rapid, iar programarea e simplă, online sau prin prin call center-ul Medikali.

Ce spun statisticile despre bolile reumatice

Afecțiunile reumatice afectează o mare parte a populației, iar osteoartita și artrita reumatoidă sunt cele mai răspândite boli din acest spectru. Statistici din 2020 indicau 595 milioane de persoane afectate de osteoartrită la nivel global, cu o proiecție de creștere a numărului de pacienți cu 75% până în 2050, și 17,6 milioane de persoane diagnosticate cu artrită reumatoidă (din care aproape 13 milioane femei), specialiștii în reumatologie estimând aproape o dublare a numărului de bolnavi până în 2050.

Osteoartrita, cea mai frecventă formă de artrită întâlnită la adulții de peste 40 de ani, este caracterizată prin durere cronică și pierderea progresivă a mobilității. Artrita reumatoidă este o boală inflamatorie autoimună cronică asociată cu dizabilități și deces prematur.

Servicii de reumatologie la Medikali

Conectarea echipei Medikali la ultimele studii clinice și la tehnologii medicale și tratamente inovatoare asigură pacienților de reumatologie ai clinicii noastre acces la terapii eficiente și îngrijire de calitate în bolile reumatice. Avem o echipă de specialiști în reumatologie care oferă susținere continuă pe întreg parcursul medical, de la consultul de specialitate la diagnosticare, tratament și monitorizare într-o gamă variată de afecțiuni, de la osteoporoză și sarcoidoză, lupus eritematos sistemic, sindromul Sjögren sau sclerodermie la artrită psoriazică, spondilită anchilozantă, gută, osteoartrită, artrită reumatoidă sau miopatii.

Iată ce servicii de reumatologie sunt disponibile la Medikali București:

Consult de reumatologie

Consultul de reumatologie reprezintă primul pas în obținerea unui diagnostic de boală reumatică și, cel mai probabil, va fi urmat de analize specifice. Consultul presupune patru pași, esențiali pentru ca medicul să stabilească diagnosticul de etapă și ce investigații sunt necesare pentru clarificarea acestuia.

Iată cum decurge un consult de reumatologie la Medikali:

  • Pasul 1: anamneza, o discuție în care îi vei prezenta medicului simptomele – când și cum se manifestă, când au debutat, cât durează etc. Specialistul în reumatologie te va chestiona și în legătură cu istoricul medical personal și familial și este important să menționezi dacă ai rude apropiate cu boli reumatice, pentru că multe dintre acestea sunt ereditare.
  • Pasul 2: examinarea fizică, în acord cu simptomele acuzate.
  • Pasul 3: medicul îți prezintă concluziile consultului de reumatologie – ce afecțiune suspicionează și ce pași trebuie urmați în continuare până la stabilirea unui diagnostic de certitudine (de regulă, analize și/sau investigații de radiologie și imagistică medicală).
  • Pasul 4: medicul îți face recomandări de analize și teste și îți poate prescrie deja un tratament care să ajute la ameliorarea simptomelor.

Nu lăsa simptomele să se agraveze și boala reumatică să avanseze, programează-te la un consult de reumatologie la Medikali de la primele semne. O poți face simplu, prin call-centerul clinicii noastre situate în sector 3, București.

Control de reumatologie

Controlul de reumatologie urmează consultului de reumatologie și este necesar în două situații:

  • pentru interpretarea analizelor și testelor recomandate de medic în timpul consultației, urmată de comunicarea diagnosticului de certitudine către pacient și stabilirea unui plan de tratament personalizat. Tratamentul poate include, pe lângă medicație, proceduri de recuperare medicală, care, la Medikali, se desfășoară în Centrul Medikineto, dedicat ședințelor de kinetoterapie adulți, kinetoterapie copii, fizioterapie și masaj terapeutic.
  • pentru monitorizarea periodică a afecțiunii diagnosticate, cu ajustarea sau schimbarea tratamentului, dacă situația o impune.

Interpretarea analizelor și investigațiilor imagistice

Echipa de reumatologie a clinicii Medikali oferă și posibilitatea interpretării analizelor de sânge și investigațiilor recomandate în diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor reumatice – radiografii, ecografii, osteodensitometrii și teste de tip RMN și CT – pentru un diagnostic de certitudine. În baza acestor investigații, specialistul poate alcătui un plan de tratament eficient.

Infiltrații intraarticulare

Pentru pacienții cu boli reumatice care se confruntă cu dureri articulare severe, specialiștii Medikali în reumatologie pot efectua infiltrații intraarticulare – proceduri minim invazive care presupun injectarea unei substanțe în articulație pentru a scădea inflamația, a diminua disconfortul și a crește gradul de mobilitate.

Când apelezi la specialiștii în reumatologie Medikali

Este foarte important să nu amâni consultul de reumatologie, dacă ai simptome ce pot anunța o afecțiune din acest spectru. Unele boli reumatice, cum este artrita, pot provoca leziuni articulare permanente. Diagnosticarea timpurie și inițierea imediată a tratamentului previne pierderea mobilității.

Cele mai frecvente simptome de boală reumatică sunt:

  • durere, sensibilitate, inflamație și rigiditate la nivelul articulațiilor;
  • slăbiciune musculară;
  • oboseală pronunțată;
  • uscăciune oculară, uscăciunea gurii (xerostomie);
  • dermatită;
  • febră;
  • căderea părului.

Simptomele care apar brusc sau se agravează brusc fac încă și mai urgentă examinarea de către un specialist în reumatologie. Nu ezita să te programezi la Medikali pentru a beneficia de îngrijire imediată și eficientă.

Tratarea afecțiunilor reumatologice duce la creșterea calității vieții, iar accesând consultul de reumatologie la Clinica Medikali din Sector 3, București, acționezi în favoarea sănătății tale. Programează-te online, simplu și rapid, sau sună la call center-ul Medikali.

Surse

https://www.healthdata.org/research-analysis/library/global-regional-and-national-burden-rheumatoid-arthritis-1990-2020-and

https://www.healthdata.org/research-analysis/library/global-regional-and-national-burden-osteoarthritis-1990-2020-and

https://rheumatology.org/rheumatologist

https://my.clevelandclinic.org/health/articles/22335-rheumatologist

De ce să alegi Clinica Medikali

pin

Găsești toate serviciile medicale de care ai nevoie în același loc

compass

Ești ghidat pas cu pas în experiența medicală de către navigatorul de pacienți

heart

Te bucuri de grija și empatia noastră, simțindu-te parte din familie

emergency

Te programezi simplu și rapid, prin call center sau online

Echipa medicală

Dr. Camelia Cristiana Lungu

Medic Specialist Reumatologie

Dr. Andrei Dobrescu

Medic Specialist Reumatologie

Ce părere au avut pacienții noștri

AS
AS 13/05/2024

De fiecare dată când vizitez Clinica Medikali, sunt întâmpinată cu un zâmbet cald și o atitudine profesională. Personalul este întotdeauna atent și gata să ajute cu orice nevoie sau întrebare pe care o pot avea. Medicii sunt de top, cu o vastă experiență în domeniul lor, oferind servicii medicale de cea mai înaltă calitate. Facilitățile clinicii sunt impecabile, cu echipamente moderne și tehnologie avansată, ceea ce mă face să mă simt în siguranță și îngrijită la cele mai înalte standarde. Programările sunt ușor de făcut și flexibile, iar timpul de așteptare este minim, ceea ce apreciez enorm într-un program aglomerat.

AA
AA 08/04/2024

Cuvinte doar de laudă. Într-o țară cu un sistem de sănătate care lasă de dorit. Deși am fost și la alte clinici cu plată și am fost dezamăgită, țin sa menționez ca aici la Medikali, m-am simțit safe, am fost întâmpinată de medici profesioniști, care își dau tot interesul și nu ,,bâjbâie" sau trag de timp. Personal cald și primitor. Vă recomand!

DS
DS 18/07/2024

Am rămas impresionată de această clinică și de profesionalismul angajaților. M-am bucurat să mă aflu într-o clinică în care lumea te ajută cu zâmbetul de buze.

AS
V. M. 24/07/2024

Nu a existat timp de așteptare, am intrat la consultație imediat ce am ajuns, lucru extrem de important, având în vedere că aveam o programare la pediatrie cu un bebeluș. Personal amabil la recepție, curățenie. Servicii medicale ireproșabile, dl dr. Victor Miron este extrem de răbdător, blând cu copilașii și dornic să ofere explicații legate de orice nelămurire sau îngrijorare a părinților.

CP
CP 21/06/2024

Încă de la intrare fetele de la recepție sunt zâmbitoare și comunicative. Am mers de două ori în această clinică, la neurologie (domnul doctor Tudor Ovidiu) și endocrinologie (doamna doctor Baciu Ionela) și am plecat în ambele dăți mai mult decât mulțumită de consultații. Respect, empatie pe tot parcursul consultației și lămurită de problemele cu care m-am prezentat în clinică. Felicitări pentru personal, profesionalism și seriozitate! Recomand!!!

CX
CX 05/06/2024

Mi-a plăcut foarte mult clinica. Facilitățile erau curate, bine concepute, și mi-a plăcut în mod deosebit ideea că poți vedea o fotografie cu numele unui doctor în fața fiecărei uși de cabinet. A fost ușor să ajung acolo, îmi place că este chiar lângă stația de metrou. Echipa de la recepție a fost foarte plăcută, ajutătoare și cu zâmbetul pe buze. Medicul a fost de asemenea foarte plăcut, empatic, a explicat totul bine și a fost foarte simpatic. Faceți o treabă excelentă!

EG
EG 27/06/2024

Experiența mea în clinica Medikali a fost remarcabilă! Programarea a fost rapidă, iar personalul din recepție a fost extrem de amabil și bine informat. Am fost pentru o consultație la dermatologie, la doamna dr. Cinaru care a fost super profi. O recomand cu mare încredere!

MC
MC 27/06/2024

Recomand cu mult entuziasm această clinică construită la standarde europene. Pe durata fiecărei vizite, personalul din recepție și cadrele medicale mi-au inspirat încredere și profesionalism, căldură și atenție pentru pacient. Vin cu plăcere de fiecare dată.

GM
V. M. 03/06/2024

Am fost primită cu căldură de personalul de la recepție, asistentele au fost foarte atente, iar interacțiunea cu medicul a fost impecabilă (și-a luat timpul necesar pentru a explica tot pe înțelesul meu). Designul clinicii este unul modern, iar aparatura este de ultimă generație. Recomand cu încredere clinica Medikali!

AS
V. M. 17/06/2024

Am fost cu fetița de 8 ani pentru recoltare de analize și a fost o experiență foarte plăcută. Mi-a spus că e prima dată când nu simte mirosul specific de spital/spirt. Domnișoarele asistente de nota 10!

Ai fost sau ești pacient? Spune-ne părerea ta