Mâncarea pe care o consumăm joacă un rol esențial în starea noastră de bine. O dietă echilibrată ne poate menține sănătoși, în vreme ce una dezechilibrată predispune la o gamă largă de afecțiuni, de la diabet și obezitate la boli de inimă. Rolul specialiștilor în nutriție și dietetică este să ne ajute să facem alegerile alimentare corecte și să le adaptăm la condițiile medicale cu care ne confruntăm. Programele de nutriție personalizate și dietoterapia pot fi accesate simplu la Medikali, cu o programare prin call-center-ul clinicii situate în bd. Theodor Pallady nr. 66A, sector 3, București.
Cu ce se ocupă specialitatea Nutriție și dietetică
Specialitatea „Nutriție și Dietetică” se ocupă cu analiza alimentelor din punct de vedere nutrițional și alcătuirea, pe baza informațiilor obținute, a unei alimentații optime pentru păstrarea sau recuperarea sănătății.
Specialiștii în nutriție și dietetică joacă un rol esențial în sănătatea publică, fiind motorul promovării unei educații alimentare sănătoase. La nivel individual, ne pot ajuta într-o mare varietate de situații:
- alcătuirea unei diete sănătoase, prin reeducare alimentară;
- intervenție pentru echilibrare în carențele nutriționale;
- obținerea greutății optime (pentru persoanele subponderale și supraponderale);
- alimentația corectă în sarcină;
- dieta corectă a unui organism în dezvoltare (copii, adolescenți);
- dietoterapie în boli metabolice, diabet, boli endocrine, boli digestive sau boli cardiovasculare;
- program de nutriție pentru persoanele cu intoleranțe alimentare și boli autoimune.
Ce investigații de nutriție și dietetică poți accesa la Medikali
Să mănânci sănătos și să previi astfel degradarea stării de sănătate sau să-ți adaptezi dieta pentru a putea gestiona eficient afecțiunea cu care ai fost diagnosticat este acum mai simplu: la clinica Medikali din București primești ajutor de specialitate. Cu orice problemă de nutriție și dietetică te confrunți, avem specialistul care te va trata personalizat, alcătuind planul optim pentru tine.
Iată ce servicii de nutriție și dietetică poți accesa în clinica noastră:
Consult de nutriție și recomandări de planuri alimentare
Primul pas către o alimentație sănătoasă este consultul de nutriție și alcătuirea unui plan alimentar personalizat. Îl poți solicita dacă știi că nu urmezi un regim tocmai echilibrat, dacă vrei să slăbești sau să iei în greutate. Consultul de nutriție este recomandat și dacă rezultatul analizelor îți indică o carență de vitamine sau de minerale, care se poate regla prin alimentație.
Specialistul în nutriție și dietetică va avea nevoie să-ți cunoască în amănunt obiceiurile alimentare, dar și istoricul medical, pentru a putea adapta dieta, dacă există o condiție medicală.
Dietoterapie în diferite afecțiuni medicale
O alimentație nepotrivită poate agrava anumite afecțiuni, cum sunt bolile cardiovasculare, digestive, endocrine, diabetul, obezitatea și bolile metabolice. De aceea, după diagnosticare, pacienții sunt îndrumați către un specialist în nutriție și dietetică pentru alcătuirea planului alimentar.
Persoanele care suferă de diabet urmează, de exemplu, un regim construit pe baza indicelui glicemic al alimentelor, iar cele care suferă de obezitate, o dietă hipocalorică.
Program de nutriție în alergii alimentare și boli autoimune
Rolul expertului în nutriție și dietetică este esențial și în alergiile alimentare, intoleranțele alimentare și bolile autoimune. Sunt condiții și afecțiuni în care gestionarea simptomelor și evitarea complicațiilor depind de eliminarea din dietă a unor alimente sau, mai complicat, a unor compuși care se regăsesc în mai multe alimente – cum este cazul intoleranței la gluten, o proteină care se regăsește în cereale și produse din cereale, sau a intoleranței la lactoză, un compus organic prezent în lapte și produse lactate.
Prin programul de nutriție dedicat, pacienții cu astfel de afecțiuni învață ce trebuie să evite și cum să-și alcătuiască un meniu lipsit de riscuri pentru sănătatea lor.
Programe de nutriție și reeducare alimentară
Reeducarea alimentară se adresează persoanelor care urmează de multă vreme un regim nesănătos și sunt la risc să dezvolte anumite afecțiuni. Programele de nutriție și reeducare alimentară se desfășoară pe 2 sau 3 luni și presupun, în afară de consult, monitorizarea atentă a pacienților, prin controale periodice, și alcătuirea mai multor meniuri, până la obținerea răspunsului optim.
În timpul acestui proces, pacienții deprind valoarea nutrițională a alimentelor pe care le consumă și sunt învățați cum să-și schimbe obiceiurile nesănătoase – de la alcătuirea meselor până la respectarea unui orar de masă. Pe termen lung, beneficiile trecerii la o dietă echilibrată nutrițional se traduc prin scădere în greutate și îmbunătățirea stării de sănătate, cu reglarea funcțiilor afectate anterior de regimul nesănătos.
Află din ghidul întocmit de specialiștii noștri ce și cum mănânci ca să-ți păstrezi sănătatea și cum combini corect alimentele.
De ce e importantă nutriția pentru un corp sănătos
Mâncarea este combustibilul nostru. Când consumăm un „combustibil” de calitate și în cantități moderate, funcționăm optim, când, din contră, ne alimentăm nesănătos, întregul organism are de suferit.
Dieta nesănătoasă, bogată în grăsimi și zaharuri, este unul dintre factorii de risc majori pentru o serie de afecțiuni cronice, inclusiv boli cardiovasculare, diabet și cancer, conform Organizației Mondiale a Sănătății. Rapoartele prezintă cifre alarmante în privința prevalenței supraponderalității și obezității, care sunt factori favorizanți pentru bolile cardiovasculare și diabetul de tip 2 și contribuie în mare măsură la moartea prematură.
Cum să-ți dezvolți un plan alimentar optim pentru tine
Alcătuirea unui plan alimentar sănătos nu este o misiune imposibilă. Este recomandat consumul a cât mai multe legume, leguminoase și fructe, cereale integrale și nuci, proteine de calitate în cantitate rezonabilă, a cât mai puține grăsimi (și numai din cele sănătoase, nesaturate), reducerea consumul de sare și de zahăr, iar alcool – doar ocazional. Sunt contraindicate produsele de fast-food, de patiserie și cofetărie, semipreparatele.
Regulile sunt simple, însă, cum suntem diferiți și fiecare persoană are nevoi specifice, alimentele recomandate trebuie combinate în așa fel încât meniul zilnic să fie optim ca aport nutrițional și energetic. Aici intervine expertul în nutriție și dietetică Medikali, care va echilibra dieta și o va personaliza, luând în calcul stilul de viață (o persoană activă, sportivă are alte nevoi energetice decât una sedentară) și condiția medicală.
Foarte importantă, după stabilirea planului alimentar potrivit și începerea călătoriei personale către obținerea unei sănătăți de fier printr-o alimentație echilibrată, este perseverența. Dieta sănătoasă trebuie să devină o rutină. Și poate deveni, cu sprijinul specialiștilor Medikali București. Programează-te online, simplu și rapid, sau sună la call center-ul Medikali pentru a beneficia de servicii calificate de nutriție și dietetică.
Surse
https://www.emro.who.int/noncommunicable-diseases/causes/unhealthy-diets.html