Cum te păzești de cancerul pulmonar? Screening pulmonar și 8 alte sfaturi

Auzim vorbindu-se mai puțin despre cancerul pulmonar decât despre alte forme de cancer, însă este cea mai răspândită boală oncologică în România și a doua cea mai răspândită în lume, după cancerul mamar. La noi în țară, în fiecare an, peste 11.000 de persoane sunt diagnosticate cu cancer pulmonar și peste 10.000 mor din cauza acestei afecțiuni, iar rata de supraviețuire la 5 ani de la depistarea bolii este de doar 11% - printre cele mai scăzute din Europa.

O serie de măsuri de prevenție, între care screeningul pulmonar, sunt cruciale pentru a împiedica apariția cancerului pulmonar.

La Clinica Medikali din București îți poți verifica starea de sănătate a plămânilor cu ajutorul unora dintre cei mai buni medici pneumologi.

Specialiștii noștri sunt la curent cu cele mai noi studii în domeniu, cunosc cele mai eficiente metode de diagnostic și tratament și sunt pregătiți să-ți dea cele mai bune sfaturi de prevenție sau recomandări pentru investigații specifice, cum sunt radiografia de plămâni sau CT-ul de plămâni.

 img
 img
 img

Ești în cele mai bune mâini, încă de la prima vizită

Investigații complexe, experiență simplificată pentru tine

Te ajutăm să înțelegi ce se întâmplă și să simți că starea ta de sănătate se va îmbunătăți de acum încolo. Ai alături o echipă de specialiști preocupați să înțeleagă istoricul tău medical și pregătiți să recomande investigațiile și procedurile necesare pentru obținerea celui mai sigur rezultat.

Expertiză și inovație

Medicina este un domeniu ce evoluează constant, așa că medicii noștri sunt conectați la cele mai noi studii clinice, tehnologii medicale și tratamente inovatoare. Poți fi sigur că beneficiezi de cea mai bună îngrijire posibilă, la standarde internaționale.

Abordare integrată, multidisciplinară

Ascultăm, înțelegem și lucrăm în echipă. Doar așa ne putem asigură că niciun detaliu nu este scăpat din vedere și că planul medical pe care îl elaborăm țintește cu precizie problema ta specifică. Medicii noștri participă la consultații profesionale în cadrul departamentului, dar colaborează și cu ceilalți specialiști implicați în dosarul tău medical.

Pași pentru a preveni cancerul pulmonar

Cancerul pulmonar este considerat o boală a fumătorilor, dar există și alți factori de risc, despre care vom vorbi în continuare, în timp ce trecem prin cele mai importante recomandări pe care medicii ni le dau pentru a preveni apariția acestei afecțiuni.

Sunt sfaturi bazate pe studii sau pe corelația dovedită între anumite substanțe și cancerul pulmonar, dar și sfaturi în legătură directă cu un stil de viață mai sănătos, care poate preveni îmbolnăvirea la modul general.

1. Renunță la fumat

Fumatul este principala cauză a cancerului pulmonar. Fumul de țigară conține substanțe toxice, între care formaldehidă, benzen și arsenic, care pot provoca cancerul de plămâni și pot crește riscul altor boli respiratorii, cum este bronhopneumonia cronică obstructivă.

Potrivit unui studiu din 2018 publicat în Journal of the National Cancer Institute, riscul de a face cancer pulmonar scade cu 39% după 5 ani fără țigări și cu 50% după 10 ani de la renunțarea la fumat.

2. Evită fumatul pasiv

Inhalarea fumului de țigară provenit de la alt fumător crește cu 20-30% riscul de a face cancer pulmonar.

Sfatul medicilor este să evităm locurile unde este permis fumatul și să nu le permitem musafirilor să fumeze când vin în vizită.

3. Verifică nivelul de radon din propria locuință

Radonul este un gaz inodor și incolor emis la dezintegrarea unor substanțe radioactive prezente în mod natural în sol. Radonul se descompune în atomi radioactivi care se atașează de particulele de praf, iar acestea, odată inhalate, pot produce leziuni la nivelul plămânilor.

Expunerea la radon, mai ales în concentrație ridicată și pe o perioadă lungă, crește riscul de cancer pulmonar.

Radonul se concentrează în spații închise aflate sub sau la aproape de nivelul solului - demisol, parter, etajul 1. Nivelul de radon poate fi măsurat cu detectoare speciale, iar dacă depășește nivelul de referință mediu anual stabilit de legislație la 300Bq/m3, trebuie luate măsuri pentru scăderea lui, cea mai la îndemână fiind aerisirea suplimentară a locuinței.

4. Evaluează riscul profesional și, dacă e posibil, redu-l

O serie de meserii presupun expunerea la substanțe clasificate ca agenți cancerigeni. Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului, ce ține de Organizația Mondială a Sănătății, a identificat 12 „agenți ocupaționali” ca fiind cancerigeni pentru plămâni: arsenicul, azbestul, eterul dietilic, beriliul, cadmiul, cromul hexavalent, siliciul cristalin, nichelul, radonul, funinginea, produsele secundare ale producției de aluminiu și fumul emis la gazeificarea cocsului și a cărbunelui.

Riscul de cancer pulmonar variază în funcție de carcinogen și de numărul de ani de expunere. În cazul azbestului, folosit în construcții, riscul crește cu 14% pentru fiecare an de expunere profesională.

Dacă vii în contact cu una sau mai multe din aceste substanțe la locul de muncă, se impun analize anuale specifice, iar dacă valorile sunt crescute, e recomandată schimbarea locului de muncă, pentru prevenirea apariției cancerului pulmonar. Ca măsură de prevenție, trebuie purtată o mască de protecție cu filtru.

5. Limitează consumul de alcool

Cercetătorii care evaluează factorii de risc pentru cancerul pulmonar sunt abia la începutul analizei impactului pe care îl are alcoolul asupra plămânilor. O serie de studii au arătat un risc crescut la consumul de alcool în doze mari, altele, la consumul anumitor băuturi, însă, pentru moment, oamenii de știință nu au date pentru a trage concluzii clare pe acest subiect.

Ei sunt însă în acord total în privința recomandării privind reducerea consumului de alcool, ca măsură de prevenție nu doar în privința cancerului pulmonar, ci și a altor afecțiuni.

6. Consumă multe fructe și legume

O dietă bogată în fructe și legume are beneficii indiscutabile asupra stării de sănătate în general și, cred cercetătorii, are potențialul de a reduce riscul de cancer pulmonar. Studiile în domeniu sunt puține și abia la început, dar spre această concluzie se îndreaptă.

7. Fă mișcare

Sportul îmbunătățește funcția pulmonară, reduce concentrația de toxine din plămâni, stimulează sistemul imunitar, reduce inflamația și crește capacitatea organismului de regenerare celulară, inclusiv la nivel pulmonar.

Orice sport, practicat regulat, ajută la prevenirea cancerului pulmonar. Ajută și exercițiile moderate, însă beneficiile cresc în concordanță cu durata și intensitatea antrenamentelor.

8. Atenție la suplimentele alimentare!

Experții recomandă precauție când vine vorba despre suplimentele alimentare promovate ca având efect de prevenție a cancerului, fie el cancer pulmonar sau de alt tip. Nu există studii care să adeverească acest efect. Din contră, în cazul suplimentelor cu beta-caroten, de exemplu, s-a constatat că dozele mari cresc semnificativ riscul de cancer pulmonar la persoanele care fumează.

Recomandarea este să ne luăm nutrienții necesari din alimentație, urmând o dietă sănătoasă, echilibrată, și să lăsăm suplimentele doar pentru cazul în care medicul constată o deficiență nutrițională.

9. Solicită un screening pulmonar

Așa cum faci analize de sânge, îți verifici acuitatea vizuală ori funcția cardiacă, este important să verifici și starea de sănătate a plămânilor tăi. Dacă ești fumător, prezinți risc ocupațional sau ai peste 50 de ani, este încă și mai important să nu omiți consultul pneumologic.

Screeningul pulmonar îți va arăta din timp dacă există o problemă și trebuie luate măsuri, pentru a preveni cancerul pulmonar.

În timpul consultației, medicul pneumolog va decide care este cea mai potrivită investigație, radiografia de plămâni sau CT-ul de plămâni.

Hai să prevenim cancerul pulmonar împreună, vino la Clinica Medikali din București pentru o evaluare! 

Programează-te online, simplu și rapid, sau sună la call center-ul Medikali.

Surse informații

https://www.verywellhealth.com/tips-for-lung-cancer-prevention-2249286
https://www.wcrf.org/cancer-trends/worldwide-cancer-data/
https://www.cdc.gov/cancer/lung/basic_info/index.htm
https://infocons.ro/ziua-internationala-a-luptei-impotriva-cancerului-pulmonar/
https://cancer-code-europe.iarc.fr/index.php/ro/12-modalitati/radiatii/3409-cum-ma-pot-informa-cu-privire-la-expunerea-la-radon-din-locuinta-mea
https://www.radon-air.ro/despre-radon/
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1877782118305861
https://www.lung.org/lung-health-diseases/lung-disease-lookup/lung-cancer/treatment/stay-healthy/prevention