Skip to content
Medikali

De ce sezonul rece este ideal pentru a începe tratamentele de epilare definitivă cu laser

de-ce-sezonul-rece-este-ideal-pentru-a-incepe-tratamentele-de-epilare-definitiva-cu-laser
ARTICOL
Mergi rapid la:

Odată cu temperaturile în scădere, rutina noastră de îngrijire pare că intră în hibernare. Ne acoperim cu două – trei straturi de haine și uităm să acordăm atenția cuvenită corpului. Hidratarea pielii este adesea trecută cu vederea, iar epilarea amânată. Facem asta, cu toate că, tocmai acum, în sezonul rece, avem nevoie de cea mai mare grijă. În ciuda disconfortului de afară, iarna este anotimpul ideal să începi tratamentele de epilare definitivă cu laser. Îți vom explica în rândurile de mai jos de ce. Înainte însă, este la fel de important să știi și unde este cel mai bine să o faci.

Epilare definitivă la salon vs în clinică

Mulți s-au obișnuit să meargă la salon pentru această intervenție, însă nu este chiar opțiunea ideală. Dincolo de dispozitivele folosite, tehnica de tratament sau rezultate, siguranța este un factor important de care trebuie să ținem cont.

Tratamentul de epilare definitivă cu laser este o procedură dermato-cosmetică. Asta înseamnă că persoana care se ocupă de intervenție trebuie să aibă experiență în domeniu pentru:

  • A evalua corect tipul tău de piele, grosimea firului de păr, precum și interacțiunea laserului cu aceasta. Când mergi într-o clinică medicală privată, ai siguranța că pielea ta va fi examinată și tratată de un specialist în dermato-cosmetică.
  • Diminuarea riscului de complicații. Un specialist, având experiența necesară, îți poate asigura toate condițiile pentru ca tratamentul să fie unul sigur. Asta implică atât utilizarea corectă a dispozitivelor, cât și respectarea protocoalelor stricte. Într-o clinică medicală privată ai garanția unui mediu controlat, de la temperatura camerei și a pielii, la igienă. Factori mai greu de stăpânit într-un salon.
  • A-ți oferi suportul și îndrumarea de care ai nevoie. În general, saloanele de înfrumusețare promit rezultate rapide și definitive. Realitatea din teren este însă alta. Când ai alături un specialist, vei primi o evaluare realistă a așteptărilor și un tratament personalizat pentru rezultate durabile.

De ce să alegi să-ți faci un abonament la clinica privată Medikali

Pentru tratamentele de epilare definitivă cu laser avem cea mai grijulie mână din București și nu numai. Alexandra Puricel, Asistent Medical Dermato-cosmetică, aprofundează domeniul de peste 10 ani. Știe că suntem unici, de aceea, mereu va propune o consultație înainte de orice intervenție. Așa se asigură că îți înțelege așteptările, dar și că evaluează corect starea pielii tale pentru a-ți oferi tratamentul de care ai cu adevărat nevoie.

Dacă optezi pentru un abonament la clinica privată Medikali, cu ea vei interacționa. În medie, nu îți va bloca foarte mult din timpul tău. O ședință de epilare definitivă durează undeva între 15 minute și o oră, în funcție de zonele tratate. Asta, grație tehnologiei de ultimă oră pe care o avem, respectiv dispozitivul Elysion Pro, care poate fi folosit inclusiv pe pielea bronzată.

Ai încrederea că indiferent de situație, specialistul nostru va fi alături de tine. Alexandra te va ghida pas cu pas pe toată perioada tratamentului și se va asigura că pielea ta este în cea mai bună formă pe termen lung.

De ce este ideal să începi tratamentele de epilare definitivă cu laser iarna

Eviți soarele mult mai ușor

Dacă este pentru prima dată când ai luat în calcul epilarea definitivă, este important să știi acest amănunt:

Tratamentele de epilare definitivă cu laser funcționează cel mai bine pe pielea nebronzată.

Hai să-ți explicăm de ce. Cu cât contrastul dintre păr și pigmentul pielii este mai mare, cu atât laserul va viza mai eficient foliculii de păr. Totodată, o piele mai palidă înseamnă mai puține șanse de a avea probleme de pigmentare post-tratament.

De regulă, este indicat să eviți soarele timp de 2 săptămâni înainte și după tratament. Iarna, când pielea ta este, în mod natural, mai puțin expusă la soare, devine momentul ideal de a începe. Odată eliminat riscul de bronz, tratamentele sunt mult mai ușor de gestionat, iar eficiența lor crește.

Atenție: Bronzul artificial sau produsele cosmetice de bronzare sunt la fel de dăunătoare tratamentului de epilare definitivă cu laser. La fel ca în cazul bronzului natural, ele trebuie evitate cu cel puțin 2 săptămâni înainte și după intervenție. Totuși, dacă îți place enorm de mult să ai pielea mai închisă la culoare și nu poți renunța la ele:

  • Ai grijă ca pielea ta să fie bine exfoliată și curățată de orice reziduu înainte de tratament.
  • Comunică deschis cu specialistul estetician. El te va îndruma spre cea mai bună cale de urmat pentru sănătatea pielii tale.

2. Scapi de disconfortul hainelor

În funcție de ciclul de creștere a părului, poate dura până la 2 săptămâni, după tratament, ca părul să cadă. Vara, chiar dacă nu te expui la soare, părul de pe piele te poate face să te simți inconfortabil. Există, desigur, opțiunea să-l razi între ședințe, însă recomandat este, mai degrabă, să aștepți. Prin urmare, acoperirea pielii poate deveni o nevoie personală în perioada de tratament. În sezonul cald, acest lucru poate doar spori starea de disconfort. Pe când, în sezonul rece, lucrurile stau diferit. Este mult mai simplu de gestionat toată situația și mai confortabil pentru tine.

3. Risc mai mic de iritare

După tratamentul de epilare definitivă cu laser pielea ta poate fi ușor sensibilă pentru 48 de ore. Cel mai probabil, specialistul te va ghida în acest sens și îți va recomanda să eviți soarele în acest timp. Asta pentru că, pe de-o parte, razele UV pot:

  • Agrava iritația
  • Încetini procesul de vindecare
  • Provoca o hiperpigmentare a pielii

Pe de altă parte, în sezonul cald, când soarele este mai puternic, șansele ca tu să transpiri sunt mai mari. Ce înseamnă asta pentru pielea proaspăt tratată? Un risc și mai mare de iritare.

Iarna, expunerea la soare este, în mod natural, mai mică. Aerul este mai rece și umiditatea scăzută. Prin urmare, pielea ta este ajutată de mediu să rămână uscată și astfel să se vindece mai rapid.

4. Te pregătești real pentru vară

Tratamentul de epilare definitivă cu laser implică mai multe sesiuni. De regulă, la distanță de 4-6 săptămâni, pentru a viza eficient părul în diferite stadii de creștere. Așadar, dacă vrei ca la vară să ai pielea fină ca de bebeluș, este ideal să începi ședințele iarna. Scapi astfel de stresul de ultim moment și de orice risc asociat soarelui arzător.

În plus, elimini posibilitatea de amânare a ședințelor și de extindere a perioadei de tratament. Iarna, cu siguranță nu te vei trezi proaspăt bronzat după un drum la birou, de exemplu. Asta nu poate decât să te ajute să te ți de program și să capeți cât mai rapid rezultatele visate.

5. Iarna, prietena bugetului tău

În sezonul rece, puțini prioritizează ieșirile în oraș, vacanțele sau evenimentele sociale. Majoritatea înclină spre un ceai sau o ciocolată caldă pe canapeaua de acasă, în compania celor mai dragi oameni. Chiar dacă există cheltuieli, bugetul de iarnă arată, de regulă, cu mult mai bine decât cel din vară. Profită de această situație și începe să ai grijă de tine și de pielea ta cât de devreme.

Dacă ești din București și vrei să începi tratamentele de epilare definitivă în sector 3, te poți programa rapid la clinica noastră. Alexandra abia așteaptă să contribuie la zâmbetul tău și la menținerea sănătății pielii tale.

Fie că alegi sau nu să mergi alături de noi pe drumul spre o piele fină ca de bebeluș, ține minte că siguranța primează! Epilarea în salon poate promite rezultate mai rapide și mai ieftine, însă nu garantează sănătatea pielii. Un specialist în dermato-cosmetică este singurul care îți poate asigura un tratament fără riscuri.

Echipa Medikali

Surse: