Skip to content
Medikali

Terapie de cuplu. Când este recomandată și cum ajută?

ARTICOL
Mergi rapid la:

Terapia de cuplu poate face minuni pentru relațiile aflate în impas. Conduse de psihoterapeut, ședințele de terapie de cuplu pot îmbunătăți conexiunea dintre parteneri pe multe paliere și în multe situații care, dacă nu sunt abordate cu tact și cu ajutorul unui specialist, pot duce la separare. 

Senzația de înstrăinare și lipsa comunicării, problemele din viața sexuală și cele generate de aventura unuia dintre parteneri, conflictele apărute din varii motive – stresul cotidian, imixtiunea unei rude în relație -, toate pot fi abordate și, de cele mai multe ori, rezolvate prin terapie de cuplu.

Ce spun statisticile

Terapia de cuplu a apărut în anii 1930, dar la acea vreme aborda partenerii separat. Prima transformare importantă s-a produs în anii 1960, când a devenit terapie de familie, pentru ca la mijlocul anilor 1980 să devină disciplină de sine stătătoare, denumită chiar terapie de cuplu.  

Conform celor mai noi studii, terapia de cuplu are o rată de succes ridicată, de aproximativ 70%. Cercetările privind eficiența acestei psihoterapii au fost făcute, în general, pe programele de terapie de cuplu de 12-20 de ședințe.

Ești în cele mai bune mâini, încă de la prima vizită

Investigații complexe, experiență simplificată pentru tine

Te ajutăm să înțelegi ce se întâmplă și să simți că starea ta de sănătate se va îmbunătăți de acum încolo. Ai alături o echipă de specialiști preocupați să înțeleagă istoricul tău medical și pregătiți să recomande investigațiile și procedurile necesare pentru obținerea celui mai sigur rezultat.

Expertiză și inovație

Medicina este un domeniu ce evoluează constant, așa că medicii noștri sunt conectați la cele mai noi studii clinice, tehnologii medicale și tratamente inovatoare. Poți fi sigur că beneficiezi de cea mai bună îngrijire posibilă, la standarde internaționale.

Abordare integrată, multidisciplinară

Ascultăm, înțelegem și lucrăm în echipă. Doar așa ne putem asigură că niciun detaliu nu este scăpat din vedere și că planul medical pe care îl elaborăm țintește cu precizie problema ta specifică. Medicii noștri participă la consultații profesionale în cadrul departamentului, dar colaborează și cu ceilalți specialiști implicați în dosarul tău medical.

Terapie de cuplu la Medikali București

Psihologul clinicii Medikali din București oferă ședințe de terapie de cuplu pentru partenerii care traversează o perioadă dificilă sau pur și simplu vor să-și îmbunătățească relația. 

Expertul clinicii noastre este specializat în psihologie clinică și consiliere psihologică și împărtășește valorile care caracterizează întreaga echipă de profesioniști ai Medikali: empatie, grijă pentru pacient, atenție la nevoile acestuia și preocupare pentru obținerea celor mai bune rezultate.  

Psihoterapeutul Medikali este dedicat misiunii de a ajuta partenerii să-și refacă conexiunea, să-și exprime deschis sentimentele, să discute despre toate aspectele care îi deranjează în relație și să-și rezolve conflictele. Scopul final al terapiei de cuplul: creșterea nivelului de înțelegere, respect, afecțiune și intimitate dintre cei doi soți sau iubiți.

Tipuri de terapie de cuplu

Această formă de psihoterapie are mai multe abordări, în funcție de specificul problemei cu care se confruntă partenerii. Majoritatea psihoterapeuților se adaptează dinamicii relației, în timpul ședințelor de terapie de cuplu, schimbând sau integrând o nouă abordare de fiecare dată când este necesar. 

Terapia centrată pe emoții 

Este un tip de terapie de cuplu care vizează creșterea atașamentului dintre parteneri. Rolul terapeutului, în această abordare, este să-i ajute pe cei doi să identifice situațiile care îi îndepărtează și să soluționeze aceste probleme. 

Metoda Gottman 

Cel mai popular tip de abordare în terapia de cuplu, metoda Gottman vizează atacarea directă a conflictelor dintre parteneri, misiunea psihoterapeutul fiind de a-i ajuta pe cei doi să capete abilități de rezolvare a acestor conflicte. 

Metoda Ellen Wachtel 

Este o terapie de cuplu concentrată pe autoreflecție mai degrabă decât pe vină. În timpul ședințelor sunt abordate și aprofundate aspectele pozitive ale relației. 

Terapia psihodinamică de cuplu 

Această tehnică explorează speranțele care îi motivează pe cei doi parteneri și temerile cu care se confruntă aceștia. Ideea din spatele acestei abordări este că, astfel, cei doi ajung să se cunoască și să se înțeleagă mai bine. 

Terapia comportamentală de cuplu 

Vizează remodelarea comportamentului partenerilor, prin descurajarea comportamentelor negative și consolidarea acțiunilor pozitive, care cresc gradul de stabilitate și de satisfație în cuplu.

Cum ajută partenerii terapia de cuplu

Prin tipurile de terapie și tehnicile abordate, psihoterapeuții ajută partenerii să se cunoască și să se înțeleagă mai bine, să comunice eficient, exprimându-și nemulțumirile și rezolvându-le atunci când apar, ca să nu se acumuleze și să erodeze relația. 

Terapia de cuplu duce la cultivarea unui comportament sănătos, pozitiv, prin corectarea tiparelor de comportament negativ, la creșterea respectului reciproc și la crearea unui sentimente de siguranță în cuplu. 

Dacă tu și partenerul tău treceți printr-o perioadă dificilă, terapia de cuplu vă poate ajuta să vă îmbunătățiți relația. Nu ezita să ceri ajutor de specialitate de la expertul în psihoterapie al clinicii Medikali din București. Programează-te online, simplu și rapid, sau sună la call center-ul Medikali.

Surse

https://www.verywellmind.com/couples-therapy-definition-types-techniques-and-efficacy-5191137

https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/couple-therapy

Distribuie articolul pe: