Skip to content
Medikali

Spirometrie

ARTICOL
Mergi rapid la:

Scurtă prezentare

Spirometria reprezintă o metodă de examinare a funcției pulmonare prin măsurarea cantității de aer inspirată și expirată într-un anumit interval de timp. Aceasta este utilizată pentru diagnosticul astmului, al bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC) și al altor patologii ce afectează funcția de respirație. De asemenea, dacă ai fost deja diagnosticat cu o anumită patologie, spirometria poate fi indicată periodic de către medicul curant pentru a verifica răspunsul la tratament. Mai mult, spirometria poate fi necesară pentru evaluarea funcției pulmonare înaintea unei intervenții chirurgicale ce necesită anestezie generală.

Pregătirea pentru investigație

  • Dacă urmezi un tratament cu administrare inhalatorie, discută cu medicul specialist despre administrarea în ziua efectuării spirometriei.
  • Evită mesele bogate înaintea testării și poartă haine lejere care să îți permită un inspir adânc.

La ce să te aștepți în timpul investigației

Spirometria presupune ca pacientul să sufle într-un tub conectat la un aparat numit spirometru. Înaintea începerii testului vei primi instrucțiuni specifice din partea medicului/asistentului medical. Efectuarea corectă a testului este absolut necesară pentru stabilirea unui diagnostic.

În general, te poți aștepta la următoarele:

  • Uneori, medicul îți poate administra medicamente inhalatorii pentru a dilata bronhiile. În acest caz, va trebui să aștepți 15 minute, după care vei repeta manevrele descrise mai sus.
  • Un clips se plasează pe nas astfel încât să poți respira doar pe gură.
  • Vei efectua un inspir profund urmat de un expir maximal în tubul conectat la spirometru. Este important ca buzele să fie bine lipite pe tub astfel încât aerul să nu iasă pe lângă acesta.
  • Această manevră se va repeta de cel puțin trei ori.
  • Tot procesul durează aproximativ 15 minute.

Rezultate și beneficii

Rezultatul este eliberat pe loc și conține grafice și măsurători ce indică funcția pulmonară la momentul examinării. Aceste date pot fi interpretate doar de către medicul specialist.

Ce ai de făcut post-investigație

Recomandările pentru intervalul repetării investigației sau completarea cu alte examinări imagistice vor fi făcute în funcție de caz, de către medicul specialist.

Distribuie articolul pe: