Medicina de familie este specialitatea care asigură asistență medicală și prevenție pentru toți pacienții, indiferent de vârstă și de starea de sănătate. Specialistul în medicina de familie este primul contact al pacientului și cel care îl ghidează prin sistemul medical de fiecare dată când are o problemă de sănătate ce necesită analize, investigații suplimentare și consultații la medici din alte specialități.
Medicina de familie este ramura medicală cea mai apropiată de pacient.
Medicul de familie este primul contact al pacientului pentru probleme de sănătate și cel care îi poate recomanda investigații suplimentare.
Medicul specializat în medicina de familie se ocupă cu gestionarea stării de sănătate a pacientului și îndrumarea acestuia către un stil de viață sănătos, prin programe de prevenție. Este pregătit în toate sferele domeniului medical, putând diagnostica și trata o multitudine de afecțiuni, acute sau cronice.
Medicul specializat în medicina de familie cunoaște istoricul medical al pacientului său și predispozițiile familiale, având tabloul complet al stării de sănătate a acestuia.
La Medikali ești ghidat pas cu pas pentru ca experiența ta ca pacient să fie simplificată. Te ajutăm să înțelegi ce se întâmplă și să simți că starea ta de sănătate se va îmbunătăți de acum înainte. Ai alături medici de familie preocupați să înțeleagă istoricul tău medical și pregătiți să recomande investigațiile și procedurile necesare pentru obținerea celui mai sigur rezultat.
Ce spun statisticile
Pentru a atinge obiectivele de dezvoltare durabilă, precum și accesul universal la asistență medicală, asistența medicală primară este crucială.
Potrivit statisticilor publicate de Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, numărul medicilor de familie și generalişti din Uniunea Europeană variază semnificativ de la un stat la altul. Doar 77,2 medici de familie erau disponibili pentru 100 000 de persoane în România în 2016, ceea ce a plasat-o în partea inferioară a clasamentul european.
Conform statisticilor, România are în jur de 11.000 de cabinete de medicină de familie. Mai exact, dintre toți medicii din țară, peste 20% sunt medici de familie, pregătiți să acorde asistență medicală de primă intenție, prin care și prescrierea analizelor uzuale. Din păcate, un studiu de la începutul anului 2020 arată că 48% dintre români nu și-au făcut analizele de rutină în ultimul an, deși afecțiunile cardiovasculare – care pot fi prevenite și monitorizate cu succes prin control periodic – sunt printre cele mai frecvente cauze ale mortalității.
Avantajele înscrierii la un medic de familie Medikali
Echipă de medici profesioniști pregătiți să îți ofere:
- Recomandări pentru problemele tale medicale;
- Consultații medicale oricând ai un simptom care te îngrijorează;
- Eliberare concedii medicale;
- Rețete medicale gratuite sau compensate;
- Bilete de trimitere către diverse specialități;
- Eliberarea adeverințelor medicale;
- Acces la o gamă variată de specialități în baza biletului de trimitere în rețeaua Medikali;
- Înscriere copii începând cu vârsta de 2 ani;
- Vaccinări pentru copii, conform schemei naționale de vaccinare;
- Acces facil la dosarul medical electronic în contul tău din platforma Medikali;
- Programări online prin platforma Medikali sau telefonice prin Call Center Medikali 021 9806.
Acte necesare pentru înscrierea la medicul de familie
- Carte de identitate / Buletin de identitate
- Cerere tip (se completează la cabinet)
Dovada asigurării pacientului:
- Pentru salariati – adeverință de salariat prin care se dovedește că atât angajatul, cât și angajatorul sunt la zi cu plata contribuției la sănătate
- Pentru pensionari – talonul de pensie
- Pentru persoanele aflate în șomaj – adeverință de șomer
- Pentru liber-profesioniști (Persoane Fizice Autorizate) – adeverință care atestă plata la zi a contribuției la sănătate
- Pentru elevi sau studenți – adeverință de elev sau student
- Pentru persoanele care primesc ajutor social – adeverință de la Primărie
- Pentru veterani – carnet de veteran de război
- Pentru persoanele cu handicap – copie după decizia de încadrare în gradul de handicap
Dacă pacientul se înscrie pentru prima dată la un medic de familie, se depune o declarație pe propria raspundere din care rezultă faptul că solicitantul nu este înscris la alt medic de familie.
Acte necesare pentru nou-născuți, sugari, copii mici și preșcolari:
- Certificat de naștere
- Acte de identitate părinte / reprezentant legal
- Cerere semnată de părinte / reprezentant legal
Acte necesare pentru co-asigurați (soț / soție – care nu au un loc de muncă):
- Dovada de plătitor de contribuție C.A.S. a asiguratului – adeverință de salariat din care să rezulte că s-au plătit contribuțiile către Casa de Asigurări, respectiv chitanța la zi de la C.A.S.M.B. în cazul Persoanelor Fizice Autorizate
- Copie după Carte de identitate / Buletin de identitate, respectiv după permisul de ședere pentru cetățenii străini care lucrează în România
- Copie după certificatul de căsătorie
- Declarație pe propria răspundere că persoana coasigurată nu este înscrisă la alt medic de familie
Medicul de familie poate fi schimbat după cel puțin 6 luni de la ultima înscriere. Este necesar acordul noului medic și aceleași documente menționate anterior. Noul specialist în medicina de familie ales va transmite luarea în evidență Casei de Asigurări de Sănătate și fostului medic.
Înscrie-te simplu la medicul de familie de la clinica Medikali din București prin Call Center Medikali 021 9806 sau programându-te online pe platforma Medikali.
Accesând medicina de familie de la clinica Medikali din București, beneficiezi de asistență medicală de calitate și ai acces facil la dosarul medical electronic în contul tău din platforma Medikali.
Prețurile consultațiilor și investigațiilor ce țin de medicina de familie practicate de clinica Medikali din București le găsești aici.