Skip to content
Medikali

Neurologie pediatrica

Fă o programare

Servicii neurologie pediatrică

Despre neurologie pediatrică

Abordarea tulburărilor neurologice la copii este asigurată de specialiștii Medikali cu toată grija, atenția și răbdarea necesare în medicina pediatrică. Părinții vor găsi în medicii noștri profesioniști de care au nevoie: conduși de o singură misiune, sănătatea celor mici, în care investesc toate cunoștințele și toată energia lor. Dacă ai nevoie de neurolog pediatru în București, apelează la experții Medikali pentru a beneficia de îngrijirea pe care copilul tău o merită. Te așteptăm cu servicii de neurologie pediatrică la standarde internaționale, pe care le poți accesa simplu și rapid, prin call center-ul clinicii noastre din București, bd. Theodor Pallady nr. 66 A, Sector 3. 

Ce este neurologia pediatrică 

Neurologia pediatrică este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticarea și tratarea afecțiunilor neurologice la nou-născuți, sugari, copii și adolescenți. Neurologul pediatru are expertiză într-o gamă largă de boli din sfera neurologiei, de la paralizii cerebrale la epilepsie și boli degenerative progresive, și un mod de abordare adaptat pediatriei, care presupune atenție, răbdare și grijă pentru cei mai mici dintre pacienți. 

Neurologia pediatrică a apărut din nevoia de a răspunde cerințelor specifice ale copilului cu boală neurologică. Afecțiunile sistemului nervos pot duce la întârzieri în dezvoltare și necesită o abordare diferită de cea a problemelor neurologice apărute la adulți. Iar consultația, investigațiile și terapia în boala neurologică pediatrică este recomandat să se desfășoare într-un mediu în care copilul se simte confortabil și în siguranță – un mediu pe care am avut grijă să-l creăm la Medikali Pallady în toate departamentele dedicate medicinei pediatrice. 

Cum se desfășoară o consultație de neurologie la copii 

Dacă ai nevoie de un neurolog pediatru în București, la Medikali Pallady beneficiezi de servicii medicale specifice la standarde internaționale, iar copilul tău va primi îngrijirea optimă, asigurată de un medic competent și empatic, într-un mediu prietenos și confortabil. 

Iată cum se desfășoară o consultație de neurologie pediatrică în clinica noastră din Sectorul 3: 

  • Pasul 1: anamneza, o discuție în care îi vei prezenta medicului simptomele celui mic – când și cum se manifestă, când au debutat etc. Neurologul pediatru te va chestiona și în legătură cu istoricul medical personal și familial. 
  • Pasul 2: examinarea fizică a copilului, în acord cu simptomele acuzate. 
  • Pasul 3: medicul îți prezintă concluziile consultului, afecțiunea suspicionată și ce investigații sunt necesare pentru confirmarea diagnosticului de etapă. 
  • Pasul 4: medicul îți face recomandările necesare, în acord cu pasul anterior: analize de sânge, investigații imagistice și/sau non-imagistice (RMN, CT, EEG), în acord cu boala pe care o suspectează la cel mic. 

Cu rezultatele acestor analize și investigații te vei întoarce la neurologul pediatru pentru stabilirea diagnosticului de certitudine și a unui protocolul terapeutic personalizat, care să-i asigure copilului tău cele mai bune șanse de recuperare. 

Iar dacă planul de tratament include terapie pentru reabilitare neuromotorie, te așteptăm la Centrul Medikineto din cadrul Medikali Pallady, unde am creat o zonă dedicată exclusiv celor mici, un spațiu prietenos, în care ei să revină cu plăcere pentru ședințe de recuperare medicală și unde terapeuți supraspecializați în kinetoterapie copii creează programe personalizate, adaptate vârstei și problemei medicale. 

Ce afecțiuni neurologice la copii pot fi diagnosticate și tratate de un medic neurolog pediatru 

Echipa de neurologie pediatrică a Clinicii Medikali Pallady are pregătirea necesară pentru a  diagnostica toate tulburările neurologice care pot afecta copiii și de a trata acele boli pentru care există o terapie medicamentoasă sau de altă natură. În cazul afecțiunilor nevindecabile, misiunea medicului este de a căuta soluții de îmbunătățire a calității vieții  copiilor  și de a oferi sprijin emoțional părinților. 

Specialiștii noștri sunt la curent cu ultimele studii în domeniu și sunt permanent conectați la lumea științifică, pentru a le putea facilita părinților cu copii afectați de o boală neurologică accesul la noi tratamente, imediat ce acestea devin disponibile. 

Iată în ce afecțiuni neurologice  îți poate oferi sprijin  neurologul pediatru de la Medikali: 

Epilepsie și tulburări paroxistice 

Crizele convulsive sunt expresia epilepsiei sau a altor afecțiuni care se pot manifesta și prin episoade epileptiforme (tulburări paroxistice non-epileptice). Neurologul pediatru le poate diferenția, cu ajutorul consultației, analizelor și investigațiilor imagistice și non-imagistice, stabilind diagnosticul de certitudine și tratamentul adecvat. 

Tulburări neuromusculare 

Atrofia musculară spinală, distrofia musculară Duchenne, distrofia musculară congenitală, miopatia congenitală, miastenia gravis, artrogripoza și pierderea reflexelor se regăsesc în această grupă de afecțiuni ce intră în aria de expertiză a specialiștilor Medikali Pallady în neurologie pediatrică. 

Boli cerebrovasculare 

La copii, tulburările cerebrovasculare sunt legate, de obicei, de malformații congenitale ale arterelor și/sau venelor care asigură circulația sângelui în creier. Vorbim despre anevrisme, malformații arteriovenoase (MAV), boala Moyamoya sau malformații ale venei lui Galen, care cresc riscul de hemoragii cerebrale și AVC. Din fericire, sunt boli rare. 

Leucodistrofii 

Acestea sunt tulburări ale substanței albe din sistemul nervos central (creier și măduva spinării), un grup de patologii rare, în care se regăsesc adrenoleucodistrofia și adrenomieloneuropatia – o boală degenerativă ereditară în care substanța albă, în care se regăsesc fibrele nervoase, este afectată progresiv. 

Leziuni cerebrale și ale coloanei vertebrale 

Rezultat al unor accidentări ce pot avea loc inclusiv pe terenul de joacă, leziunile cerebrale și ale coloanei vertebrale trebuie adresate fără întârziere neurologului pediatru, pentru a fi inițiat rapid tratamentul menit să limiteze daunele produse de traumă. Dacă nu ai fost lângă copil când s-a lovit  și nu ai foarte multe detalii despre accidentare ,  acordă  atenție următoarel or  simptome care pot anunța leziuni la cap sau coloană: dureri de cap, confuzie, dificultăți de concentrare, greață, tulburări de vorbire sau de vedere, scurgeri anormale din nas sau urechi (lichid limpede sau sânge), respirație anormală, umflături în zona lovită, vânătăi în jurul ochilor sau urechilor, slăbiciune, pareze, pierderea conștienței. 

Infecții ale creierului și măduvei spinării 

Infecțiile sistemului nervos central – abcesul cerebral, meningita virală sau bacteriană, encefalita – pot pune în pericol viața copiilor, în special dacă au un sistem imunitar slăbit, de aceea, necesită diagnosticare rapidă și tratament imediat. Următoarele simptome reprezintă semnale de alarmă: dureri de cap și de spate severe, gât înțepenit, confuzie, slăbiciune, febră, lipsa apetitului, iritabilitate, convulsii, pareze. 

Tumori cerebrale și ale măduvei spinării 

Potrivit American Cancer Society, după leucemie, tumorile cerebrale și ale măduvei spinării sunt a doua cea mai frecventă formă de cancer la copii. Gliomul, dezvoltat din celulele sistemului nervos central, și meduloblastomul, care se formează în cerebel, sunt cele mai întâlnite tipuri de tumori la copii. Depistarea timpurie este crucială pentru limitarea efectelor secundare și creșterea speranței de viață. 

Afecțiuni neuroinflamatorii 

Afecțiunile neuroinflamatorii pediatrice reprezintă un grup complex de afecțiuni imun mediate, cu o gamă largă de prezentări clinice, inclusiv deficite neurologice focale, encefalopatie, convulsii, tulburări de mișcare și manifestări psihiatrice. În această categorie intră encefalita autoimună, encefalomielita acută diseminată, mielita transversă, neuromielita optică sau scleroza multiplă. 

Tulburări neurogenetice 

Sunt rezultatul unor gene  modificate , moștenite sau nu, care afectează structura și/sau funcționalitatea creierului, putând declanșa epilepsie incontrolabilă, tulburări motorii și întârzieri de dezvoltare. De regulă, tulburările neurogenetice se manifestă în primii ani de viață. După diagnosticare, neurologul pediatru caută soluții pentru a-i asigura copilului o calitate cât mai bună a vieții. 

Tulburări motorii 

Genetice sau dobândite, aceste  tulburări  le afectează copiilor viteza, fluența și ușurința cu care se mișcă, generând mișcări involuntare, necoordonate, neregulate și imprevizibile – contracții și spasme. Distonia, ataxia, coreea, miocloniile, tremorul și sindromul Tourette („boala ticurilor”) intră sub umbrela denumirii generice de „tulburări motorii”.  

Când să iei în considerare consultația de neurologie pediatrică 

Diagnosticarea timpurie a tulburării neurologice înseamnă, în multe cazuri, o calitate a vieții mai bună pentru copil. Multe din afecțiunile neurologice necesită o formă de tratament pe tot parcursul vieții, este adevărat, dar intervenția timpurie poate ajuta la minimizarea problemelor asociate cu o astfel de boală. 

Iată care sunt principalele semnale de alarmă pentru o posibilă afectare neurologică – urmărește-ți cu atenție copilul și dacă le observi, programează  neîntârziat  o consultație de neurologie pediatrică: 

  • slăbiciune musculară – poate fi observată inclusiv la bebeluși, din momentul în care încep să se târască sau să meargă: merg târșâit sau ghemuit; 
  • rigiditate musculară; 
  • spasme, convulsii; 
  • probleme de atenție/concentrare; 
  • întârzieri în dezvoltare – limbaj, abilități motorii. 

Dacă îți ridică semne de întrebare comportamentul celui mic, echipa de neurologie pediatrică a Clinicii  Medikali este aici pentru a-ți răspunde la întrebări și a te ajuta în stabilirea unui diagnostic.  Programează-te  la clinica noastră din Sectorul 3, București, online sau sunând la call center. 

De ce să alegi Clinica Medikali

pin

Găsești toate serviciile medicale de care ai nevoie în același loc

compass

Ești ghidat pas cu pas în experiența medicală de către navigatorul de pacienți

heart

Te bucuri de grija și empatia noastră, simțindu-te parte din familie

emergency

Te programezi simplu și rapid, prin call center sau online

Echipa medicală

Dr. Irina Letcan

Medic Specialist Neurologie Pediatrica

Ce părere au avut pacienții noștri

AS
AS 13/05/2024

De fiecare dată când vizitez Clinica Medikali, sunt întâmpinată cu un zâmbet cald și o atitudine profesională. Personalul este întotdeauna atent și gata să ajute cu orice nevoie sau întrebare pe care o pot avea. Medicii sunt de top, cu o vastă experiență în domeniul lor, oferind servicii medicale de cea mai înaltă calitate. Facilitățile clinicii sunt impecabile, cu echipamente moderne și tehnologie avansată, ceea ce mă face să mă simt în siguranță și îngrijită la cele mai înalte standarde. Programările sunt ușor de făcut și flexibile, iar timpul de așteptare este minim, ceea ce apreciez enorm într-un program aglomerat.

AA
AA 08/04/2024

Cuvinte doar de laudă. Într-o țară cu un sistem de sănătate care lasă de dorit. Deși am fost și la alte clinici cu plată și am fost dezamăgită, țin sa menționez ca aici la Medikali, m-am simțit safe, am fost întâmpinată de medici profesioniști, care își dau tot interesul și nu ,,bâjbâie" sau trag de timp. Personal cald și primitor. Vă recomand!

DS
DS 18/07/2024

Am rămas impresionată de această clinică și de profesionalismul angajaților. M-am bucurat să mă aflu într-o clinică în care lumea te ajută cu zâmbetul de buze.

AS
V. M. 24/07/2024

Nu a existat timp de așteptare, am intrat la consultație imediat ce am ajuns, lucru extrem de important, având în vedere că aveam o programare la pediatrie cu un bebeluș. Personal amabil la recepție, curățenie. Servicii medicale ireproșabile, dl dr. Victor Miron este extrem de răbdător, blând cu copilașii și dornic să ofere explicații legate de orice nelămurire sau îngrijorare a părinților.

CP
CP 21/06/2024

Încă de la intrare fetele de la recepție sunt zâmbitoare și comunicative. Am mers de două ori în această clinică, la neurologie (domnul doctor Tudor Ovidiu) și endocrinologie (doamna doctor Baciu Ionela) și am plecat în ambele dăți mai mult decât mulțumită de consultații. Respect, empatie pe tot parcursul consultației și lămurită de problemele cu care m-am prezentat în clinică. Felicitări pentru personal, profesionalism și seriozitate! Recomand!!!

CX
CX 05/06/2024

Mi-a plăcut foarte mult clinica. Facilitățile erau curate, bine concepute, și mi-a plăcut în mod deosebit ideea că poți vedea o fotografie cu numele unui doctor în fața fiecărei uși de cabinet. A fost ușor să ajung acolo, îmi place că este chiar lângă stația de metrou. Echipa de la recepție a fost foarte plăcută, ajutătoare și cu zâmbetul pe buze. Medicul a fost de asemenea foarte plăcut, empatic, a explicat totul bine și a fost foarte simpatic. Faceți o treabă excelentă!

EG
EG 27/06/2024

Experiența mea în clinica Medikali a fost remarcabilă! Programarea a fost rapidă, iar personalul din recepție a fost extrem de amabil și bine informat. Am fost pentru o consultație la dermatologie, la doamna dr. Cinaru care a fost super profi. O recomand cu mare încredere!

MC
MC 27/06/2024

Recomand cu mult entuziasm această clinică construită la standarde europene. Pe durata fiecărei vizite, personalul din recepție și cadrele medicale mi-au inspirat încredere și profesionalism, căldură și atenție pentru pacient. Vin cu plăcere de fiecare dată.

GM
V. M. 03/06/2024

Am fost primită cu căldură de personalul de la recepție, asistentele au fost foarte atente, iar interacțiunea cu medicul a fost impecabilă (și-a luat timpul necesar pentru a explica tot pe înțelesul meu). Designul clinicii este unul modern, iar aparatura este de ultimă generație. Recomand cu încredere clinica Medikali!

AS
V. M. 17/06/2024

Am fost cu fetița de 8 ani pentru recoltare de analize și a fost o experiență foarte plăcută. Mi-a spus că e prima dată când nu simte mirosul specific de spital/spirt. Domnișoarele asistente de nota 10!

Ai fost sau ești pacient? Spune-ne părerea ta