Copilul tău vorbește prea repede sau prea încet? Se poticnește, se bâlbâie, „mănâncă” litere, e „sâsâit” sau „rârâit”? Trebuie să știi că cele mai multe dintre tulburările de vorbire și de limbaj se pot corecta. Descoperă ce face un logoped și cum îl poate ajuta pe cel mic să-și îmbunătățească radical discursul. Iar dacă ai nevoie de sprijinul specialistului Medikali în logopedie, poți accesa terapia simplu, prin programare în call-centerul clinicii noastre, situate în bd. Theodor Pallady nr. 66A, sector 3, București.
Ce face un logoped pentru copii
Dificultățile de vorbire sau de limbaj ale copiilor sunt depistate, de regulă, în timpul consultației de pediatrie sau de medicină de familie, unul dintre acești specialiști îndrumând părinții către logoped. Dar ce face un logoped, mai exact, cum poate ajuta în aceste tulburări? Vom explora în cele ce urmează rolul logopedului, vom vorbi despre ce înseamnă o ședință de logopedie pentru copii și vom intra în detaliile desfășurării unei astfel de ședințe, personalizate, în cabinetul logopedului de la Clinica Medikali Pallady.
Logopedul, psiholog cu competență în psihopedagogie specială, perfecționat în logopedie, este specialistul care evaluează, diagnostichează și tratează tulburările de limbaj și comunicare. „Ce face un logoped” nu se limitează la corectarea defectelor de pronunție, ci acoperă o gamă largă de probleme care pot afecta capacitatea de comunicare a copiilor:
- întârzieri în dezvoltarea limbajului;
- tulburări de pronunție, cum este dislalia (copilul înlocuiește sau inversează sunete ori silabe);
- tulburări de articulare (dificultatea de a produce sunete corecte, precum „r” sau „s”);
- tulburări de fluență (bâlbâială, exprimare fragmentată – copilul folosește interjecții între cuvinte sau face pauze dese);
- tulburări de voce sau disfonii (cum este rinolalia sau vorbitul pe nas);
- tulburări de rezonanță, asociate, de obicei, cu palatoschizis sau tulburări neurologice;
- dificultăți în înțelegerea sau utilizarea limbajului verbal și non-verbal, întâlnite, de regulă, în autism;
- dificultăți în a transmite coerent informații, întâlnite la copiii hipoacuzici și la cei cu sindrom Down;
- tulburări de învățare – dislexie, disgrafie, discalculie, adică probleme la citit, scris și calculat.
Terapia logopedică este eficientă și în tulburarea de comunicare socială, ajutând copiii foarte emotivi să depășească rușinea de a vorbi în public (în fața clasei sau la serbarea de la sfârșitul anului școlar, de exemplu), prin modelarea discursului și cultivarea încrederii în sine.
Cum dificultățile de vorbire și de limbaj se manifestă pe paliere variate, forma de terapie trebuie adaptată tipului de tulburare și totodată pacientului. Logopedul colaborează strâns cu părinții, profesorii și cu alți specialiști pentru a dezvolta un plan de intervenție personalizat, adaptat nevoilor fiecărui copil. Acest plan poate include exerciții de vorbire, activități de joc cu rol terapeutic și strategii pentru îmbunătățirea abilităților de comunicare.
Cum se desfășoară o ședință de logopedie
Ședința de logopedie este structurată și metodică, având drept scop principal îmbunătățirea abilităților de comunicare ale copilului. Procesul terapeutic începe cu o evaluare detaliată, prin teste standardizate și observații clinice, și este urmată de stabilirea obiectivelor terapeutice și apoi de sesiuni de terapie regulate.
Fiecare ședință de logopedie pentru copii este concepută pentru a fi interactivă, cu jocuri și exerciții captivante, care-l determină pe cel mic să se se implice în procesul terapeutic. Activitățile sunt adaptate vârstei și nivelului de dezvoltare și pot include:
- exerciții de articulare, prin care sunt corectate sunetele defectuoase, iar exprimarea devine clară;
- jocuri terapeutice, menite să dezvolte vocabularul și structura frazelor, pentru o comunicare coerentă;
- exerciții de respirație și voce, pentru a îmbunătăți controlul vocal și rezonanța;
- activități de înțelegere a limbajului, care au ca scop îmbunătățirea abilităților de ascultare și comprehensiune.
Ședințele de logopedie la Clinica Medikali
La Medikali Pallady vei găsi terapeutul de care ai nevoie pentru copilul tău – logoped dedicat, cald și empatic, care abordează personalizat fiecare caz și lucrează eficient în corectarea tulburărilor de vorbire sau de limbaj – și un mediu prietenos și încurajator, în care cel mic se va simți confortabil, încrezător și dornic să revină.
Fiecare ședință de logopedie efectuată în clinica noastră medicală este concepută pentru a răspunde nevoilor specifice ale copilului și este modelată pentru a asigura o evoluție continuă. Logopedul Medikali monitorizează constant progresul celui mic și ajustează planul terapeutic în funcție de necesități, iar dacă este nevoie, colaborează cu profesori, psihologi și alți terapeuți pentru a oferi un suport integrat. Feedback-ul este oferit regulat părinților, pentru a asigura continuitatea și eficiența terapiei.
Un aspect important în succesul logopediei la copii este implicarea părinților. Pentru că este o terapie care dă rezultate doar dacă se asigură continuitate, la finalul fiecărei ședințe de logopedie, specialistul Medikali explică părinților cum pot continua acasă exercițiile și jocurile terapeutice menite să îmbunătățească abilitățile de comunicare ale celui mic.
Acum, că ai aflat ce face un logoped, dar și că putem forma o echipă eficientă în tratarea tulburării de vorbire sau de limbaj de care suferă copilul tău, te așteptăm pentru evaluarea celui mic și alcătuirea unui plan terapeutic personalizat. Programează-te online, simplu și rapid, sau sună la call center-ul nostru.